Starul filmelor ”Invictus” şi ”The Bucket List” a primit cel mai important premiu al serii în cadrul ceremoniei care a avut loc la Berlin, iar când s-a urcat pe scenă ca să-şi ridice premiul i-a mulţumit publicului în limba germană.
Ulterior, Freeman le-a spus reporterilor că se simte ”foarte onorat” pentru acel premiu.
Denzel Washington şi-a etalat şi el abilitatea de a vorbi în limba germană, când a fost distins cu trofeul pentru Cel mai bun actor internaţional, în timp ce Scarlett Johansson a fost premiată cu trofeul pentru Cea mai bună actriţă internaţională.
Dionne Warwick a fost premiată pentru întreaga carieră, iar cântăreaţa de jazz Caro Emerald a primit trofeul Best International Music Act.





















