Land of the Lost

Reţeta de succes a unui film de aventuri? Se ia un scenariu deja clasic (oameni cât de cât normali puşi într-o lume paralelă care cam seamănă cu lumea noastră dar care este şi foarte diferită de aceasta) se adaugă ceva comedie (parcă venită din experimentele cu halucinogene ale deceniului 6) se amestecă bine cu ingrediente reptiliene (dinozauri şi extratereştri gen şopârle), se mai adaugă niţel "bathroom humor" (cine nu şi-ar dori să îl vadă pe Will Ferrell îmbăiat în pipi de dinozaur?) şi se lasă la răcit în mediu conspirativ-extraterestru. După care se ornează cu niscaiva secvenţe de acţiune.

Într-un fel pervers din reţeta de mai sus rezultă Land of the Lost, comedie aventuroasă cum s-au mai făcut atâtea altele: de la The Lost World (1960) până la The Land that Time Forgot (1975) şi până la remake-ul după Journey to the Center of the Earth (2009) dar cum rareori aţi mai văzut. Există în umorul dez-echilibrat şi dezinhibat şi în avalanşa de haosuri (comploturi extraterestre, dinozauri cu intenţii de răfuială personală, moteluri abandonate, fructe halucinogene) ceva ce face din aventurile lui Ferrell, Friel şi McBride un exemplu de film făcut după dictonul "so-bad-it's-good" care chiar reuşeşte să fie relaxant şi amuzant în debilitatea lui dezlănţuită.

Deci un savant deloc ancorat în realitatea înconjurătoare (Will Ferrell) creează un dispozitiv capabil de călătoria prin timp. Doar că este o călătorie nu înainte sau înapoi… ci "în lateral". Unde există lumi paralele şi universuri paralele şi unde tolomacul creator va ajunge accidental împreună cu o isteaţă admiratoare (Anna Friel) şi cu un deloc rafinat proprietar de parc de distracţii rablagit (Danny McBride). Captivi printre dinozauri, acompaniaţi de un nu chiar inteligibil om-maimuţă şi nevoiţi să salveze universul de extratereştri cu ochi mari şi dinţi mulţi, cei trei nu fac faţă cu brio aventurilor, dar le supravieţuiesc prin miraculosul "noroc porcesc" care se ţine scai de eroii filmelor de aventuri destinate marelui public.

Scenariul, bazat vag pe un serial tv de succes şi pe remake-ul, tot întru tv al serialului (Land of the Lost, 1974 şi 1991), este scris la două mâini şi împrumută ceva din fantezia debordantă a universului imaginar specific puştimii iubitoare de Jurassic Park. Sub-plotul extraterestru are un iz inconfundabil de SF de serie B al deceniului 7. Personajul Annei Friel, jună iubitoare de ştiinţă pasionată de teoriile excentrice ale savantului ratat interpretat de Ferrell, este cea mai clară dovadă a unei minţi isteţe perfect camuflate sub locurile comune şi rizibile ale filmului de aventuri: în locul unui personaj sexy şi nimic mai mult, domnişoara protagonistă este singura dotată cu ceva simţ practic. De care dă dovadă ori-de-câte-ori cei trei masculi (savantul, mârlanul şi omul-maimuţă) iau decizii teribil de prost inspirate.

Un film de savurat, de râs şi poate, pentru cei cu înclinaţii spre teorii ale cinema-ului, o reflecţie hollywoodiană despre mecanismele şi şabloanele filmelor de aventuri.