Totul despre sex 2

 ). Bravo lui. Finalul discutabil al serialului – cine ar fi putut crede că Sex and the City se va termina cu happy end?! – îi readuce pe Carrie şi pe Mr. Big împreună şi ultimele cadre sunt inundate de beatitudinea pe care o simt probabil doi oameni într-o relaţie cu multe zdruncinături în clipa în care au reuşit să ajungă la o cu totul altă dimensiune. E sigur că toţi fanii serialului au fost luaţi pe sus de beatitudinea respectivă şi o vreme lucrurile au arătat cum nu se poate mai bine. Viaţa te poate lua prin surprindere la o adică, de ce nu, şi, în plus, poate creatorii s-au gândit să trateze sevrajul provocat de dispariţia lui Sex and the City din grila de programe cu o porţie gigantică de endorfine. Sex and the City s-a terminat acolo unde orice serial bun îşi găseşte necesarul sfârşit, adică în plină glorie. Trecerea lui prin viaţa noastră şi prin istoria televiziunii a fost o piatră de hotar. Pentru că puse lângă Carrie Bradshaw şi ale ei prietene, personajele feminine din televiziune şi-au dat arama pe faţă, unidimensionale, duhnind de convenţional, la 20 de ani moarte gata şi osificate într-o lume machistă în care cele mai mari visuri ale lor nu sunt deloc ale lor ci ale bărbaţilor de lângă. Dar în felul ăsta happy end-ul din finalul serialului a deschis cutia Pandorei, repunând-o pe Carrie pe linia tuturor acestor doamne fără volum care sufocă televiziunea şi cinema-ul. Carrie, cu suferinţele cronicizate şi cu pasiunea în gât a existenţei fără plasă de siguranţă în Manhattan, cu existenţa ei dezordonată, disproporţionată, de one-night stand-uri şi de cumpărături pe care ştie că nu şi le poate permite, dar tocmai ăsta e farmecul lor muşcător; această Carrie a murit.

Continuarea la Sex and the City nu putea fi decât continuarea la ultimul episod din Sex and the City şi primul film trăgea deja nişte dureroase semnale de alarmă cu goana lui nebună după căsătorie. Însă al doilea film e ca un dead Sex and the City freak show. O experienţă chinuitoare a consumatorismului celui mai morbid într-un univers care pare o încrucişare între Sex and the City şi Invazia hoţilor de trupuri. Umbrele celor care au fost Carrie, Miranda, Samantha şi Charlotte rostesc punch-liner după punch-liner (dar niciodată altceva decât one linere) şi, ca într-un spectacol de pe Broadway, fiecare primeşte microfonul şi prim-planul când îşi zice replica. Rezultatul e o pendulare a camerei care aminteşte de sitcom-ul anilor ’70. Şi, deşi pe genericul ultra CGI-izat se lăfăie un Manhattan scos din cutia de pantofi a lui Carrie, doamnele noastre se duc la Abu Dhabi. Sex and Abu Dhabi deci. Filmat în Maroc, ceea ce probabil rămâne cea mai subtilă poantă a filmului. Aici sexualitatea gargantuescă a Samanthei, nevrozele lui Carrie, compulsivitatea Mirandei şi idealismul lui Charlotte se învârt în gol, pe fundal de nisip auriu, cămile, hoteluri de lux şi femei arabe drapate în negru. Problemele reale nu dispar căci n-au apărut vreodată. Abu Dhabi nu poate înlocui City-ul din titlu, City era universul interior infinit intricat, nevrotic şi minunat al acestor patru doamne. Şi golul rămas nu poate fi astupat cu toate colecţiile haute couture care s-au creat şi care se vor mai crea vreodată.